Club uriaș, vreau „Matador”! Anunțul momentului în fotbalul european: unde ar putea ajunge Cavani, după ce a ajuns „la cuțite” cu vedetele de la PSG

Club uriaș, vreau
  • Publicat:
  • Actualizat:

Edinson Cavani (31 de ani) pare că s-a săturat de situația de la PSG și e tentat de o plecare de la campioana Franței, iar spaniolii de la AS anunță că drumul golgheterului uruguayan ar putea continua în Primera Division, la Atletico Madrid.

Mare fan al vârfului pe care a mai încercat să-l aducă în capitala Spaniei și în trecut, Diego Simeone vrea să profite de situația creată sub comanda lui Thomas Tuchel și să dea marea lovitură pe piața transferurilor. Chiar dacă are 31 de ani, Cavani rămâne un jucător de top, iar francezii l-ar putea vinde fie în iarnă, fie în vara lui 2019, contractul său urmând să expire în 2020.

Cum a ajuns să se supere unul dintre cei mai buni atacanți ai lumii

Disensiunile dintre Cavani și restul vedetelor de la PSG au început imediat după transferul lui Neymar, când cei doi s-au certat chiar pe teren pentru a executa un penalty. Anul trecut, uruguayanul a marcat la foc automat și impresia a fost că lucrurile s-au calmat, dar scânteia s-a reaprins odată cu venirea neamțului Tuchel pe banca tehnică a campioanei din Ligue 1. „Se simte singur și fără sprijin”, au scris cei de la L’Equipe, care au dezvăluit că Edinson s-a simțit jignit la meciul cu Lyon (5-0), când Tuchel l-a chemat pe bancă în minutul 40 pentru a-l introduce pe Kehrer în locul eliminatului Kimpembe.

În plus, o statistică realizată de prestigiosul ziar francez vorbește de la sine despre relațiile pe care Cavani le are cu vedetele echipei. 0,5% dintre pasele lui Neymar merg la uruguayan, în timp ce spre Mbappe se îndreaptă 25%. Proporții asemănătoare sunt înregistrate și în sens invers, cu Mbappe pasându-i lui Cavani în 5% din timp, dar cu tendintța de a-i oferi lui Neymar 35% dintre pase.

Pe lângă Atletico Madrid, Manchester United și Real Madrid sunt interesate de cel mai bun marcator din istoria lui PSG (176 de goluri în 253 de meciuri).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Se poate rămâne fără banii din CONTUL BANCAR. Informația a fost anunțată în mod oficial
Se poate rămâne fără banii din CONTUL BANCAR. Informația a fost anunțată în mod oficial
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×